Pentru ca munca parintelui sa se inscrie in coordonatele de profesionalism necesar atingerii scopurilor, el trebuie sa cultive toata viata sa cele sapte sentimente: Iubirea, Respectul, increderea, Onestitatea, Optimismul, Luciditatea, Umorul.
Iubirea
Parintele trebuie sa iubeasca oamenii in sensurile ilustrate de Hristos, adica cu o iubire generoasa, iertatoare... E foarte greu de atins si pastrat o astfel de iubire, caci este iubirea lui Hristos pentru noi oamenii. Au dobandit-o sfintii... Dar foarte important e sa pasim pe drumul, care ne duce la iubire. Fericiti, cei ce pasesc pe acest drum, fericiti, cei care se apropie de capatul lui. Importanta este stradania, efortul de a face pasi pe acest drum...Parintele e dator sa-si iubeasca copii. Cand iubesti ierti si daruiesti, dar stii sa fii aspru, sa ajuti cu adevarat, sa fii tolerant, dar nu indiferent, generos. iti iubesti copilul, cand te simti responsabil pentru devenirea lui si te intrebi: Ce am eu de facut pentru el si pentru devenirea lui?
Respectul
de care trebuie sa se umple parintele si pe care il va cultiva are mai multe fatete: Respectul fata de conditia de parinte, Respectul fata de sine insusi, Respectul pentru copil care este componenta majora.
In copil respect spiritualul care se manifesta in el, omul si potentialitatile sale. El este un miracol al creatiei prin perfectiunea structurilor fizice, pe care eu parinte, trebuie sa o conserv. Copilul este un om egal cu mine. Iar eu parinte am fost onorat cu cresterea si educarea lui. in copil respectam omul care va fi! Respectul parintelui fata de copil se materializeaza intr-o inalta tinuta morala. Cum dobandesti respectul pentru copil ? inveti sa respecti un om (un copil) facand un exercitiu usor. Zilnic cateva minute alegi in gand un individ, din cei cu care intri zilnic in contact (un elev in cazul nostru. ii cauti calitatile si incerci sa le legi de destinul lui probabil si de binele societatii... Veti vedea omul respectiv in alta lumina si-l veti putea respecta. Apoi mai multe minute in sir ne analizam propriile defecte si greselile, la care m-au condus, analizati-le si faceti suma dezavantajelor, pe care vi le-au prilejuit dumneavoastra si societatii. Constientizand propriile defecte incepi sa respecti oamenii pentru calitatile lor.
Increderea in potentialitatile fiecarui om.
Orice om este la fel de minunat ca intreaga creatie. Fiecarui individ Dumnezeu ii da niste daruri. Unele se vad cu ochiul liber ca frumusetea, harnicia...altele se vad mai tarziu... Einstein a fost un elev mediocru... Asta nu l-a impiedicat sa devina un geniu care, prin descoperirile sale, a marcat civilizatia omeneasca. Priviti fetele copiilor din jurul vostru: el poate va fi sculptor, el informatician, ea soprana, ea manager, ei medici, cel de colo vanzator, ea gospodina sau croitoreasa, etc.
Care este sensul vietii? Sa fim celebrii? Sa fim fericiti? Nu. Scopul vietii este sa fim oameni, sa invatam si sa iubim, sa gresim, sa cadem si sa ne ridicam, sa ne invingem slabiciunile si defectele... Sa avem incredere in omul care va fi copilul nostru!
Onestitatea.
Un parinte trebuie sa fie onest. Lipsa de onestitate corupe prezentul (adica atmosfera din clasa si scoala) si viitorul (vom avea o societate corupta, daca nu crestem oameni onesti). Onestitatea parintelui are mai multe dimensiuni:
Onestitatea informatiilor. Daca am de ales intre a-i comunica copilului ceea ce poate gasi in DEX sau alt dictionar si un adevar de viata traita, vom opta pentru ultimul. Exemplu de informatie neonesta: „ Omul se trage din maimuta! Dar atunci, cum ramane cu sufletul? Desigur omul si maimuta au un stramos comun. Dumnezeu i-a pregatit omului un trup fizic perfectionat intr-un impresionant proces, pe care il numim scara evolutiei. Orice proces are si rebuturi. Maimuta este varul nostru tembel, pentru care nu mai putem face decat doua lucruri: sa-l iubim si sa-l protejam. Dar trupul nostru nu este decat „suportul” spiritului si sufletului. si chiar nepipaibile si nemasurabile, sufletul si spiritul sunt deja realitati incontestabile. Cand spui copilului ca se trage din maimuta, negi existenta sufletului si pervertesti subconstientul legitimand comportamentul de „ maimuta”.
Onestitatea atitudinii. Cand te apropii de copil gandind: eu stiu tot, am experienta, nu m-am nascut ieri, „tu esti mic” si „nu stii nimic”, deci stai in banca ta... etc, gandul transpare involuntar in atitudine, fapta, cuvant si nu te mira ca cel din fata ta, constient sau inconstient se va zavori pe dinauntru si va deveni surd si orb la ceea ce ii spui...
Gandind asa te transformi intr-un soi de Gingis-Han pus pe cotropire, care-si impune vointa si autoritatea cu sabia... Rezultatul va fi un copil, care va deveni un om complexat si agresiv. Omul invata tot timpul. Iar „lectiile” cele mai adevarate ni le dau cei „mici”. Atitudinea onesta si corecta e: Hai, sa invatam impreuna, caci eu te respect, pentru ceea ce ma poti invata, pentru ceea ce esti.
Onestitatea modelului. Vrem sau nu, constient sau nu, parintele este un model pentru copii. Si atunci parintele trebuie sa-si puna intrebarea: Eu sunt onest? Merit sa stau in fata copilului, iar el sa ma ia de model? Mint si propovaduiesc adevarul. Ma tin de cuvant? Folosesc amenintarea chiar si voalat? Sunt loial? Pot sa fiu la inaltimea unui model demn de urmat? imi fac datoria? incearca sa raspunzi la aceste intrebari si nu uita ca foarte importanta este stradania de a atinge un tel.
Optimismul parintelui rezida in constientizarea propriului har, in increderea in sensul vietii sau al lumii, in credinta nestramutata in perfectibilitatea omeneasca, in disponibilitatile si aptitudinile elevului. Optimismul nu trebuie sa degenereze in inconstienta, dar va fi stimulat si cultivat printr-o activa viata spirituala (muzica, lectura, credinta). Optimismul se manifesta si in umor.
Un parinte acru, vesnic incruntat si suparat, disperat, caruia mereu ii tuna si ii fulgera, inspira teama si nu respect, provoca disconfort si respingere.
Luciditatea
Sa fim lucizi dar nu pesimisti sau acri. Luciditatea reala da forta actului educational. Luciditatea presupune curaj si vointa, auto-evaluare corecta, deschidere, adaptarea mijloacelor la scop, construirea de strategii, succes... Luciditatea parintelui presupune iubire, respect, competenta... termeni, care nu mai trebuie definiti. Adeseori luciditatea poate sa insemne acceptarea a ceva, ce nu poate fi schimbat, dar nu acceptarea compromisului. Sunt la fel de nocive si subevaluarea si supraevaluarea. Ideal este sa dobandim capacitatea de “vedea” adevarul despre capacitatile si configuratia sufletesc spirituala a copilului.
Umorul
Simtul umorului este un mare dar, un har as putea spune, caci el desemneaza capacitatea omului de a vedea partea buna si chiar latura comica. Cultivarea simtului umorului face parte din disciplina interioara a omului. Umorul este un avatar al focului si acest lucru trebuie bine inteles. Focul arde, purifica. La fel si umorul. Cand omul rade iese din egoismul sau, se detaseaza de sine insusi si se deschide sufleteste spiritualului. Acum poate primi cel mai bine cunostintele. Desigur, daca ai avut la servici o situatie grava, nu poti, ajuns acasa, sa-ti condimentezi vorbirea cu glume... Nici nu poti intra in casa obsedat de idei ca: Trebuie sa fiu serios! Trebuie sa am simtul umorului. Gandul ca nimic nu e realmente „fatal!”. (Nici moartea pentru ca mergem in Rai!) ne ajuta. Sigur, nu vom da lucrurilor o turnura usuratica, de bascalie. Dar la cantarirea situatiei sa nu uitam de ying-yang: in orice rau e un bine si in orice bine e un germene de rau si sa radem sau sa zambim interior. A avea umor mai inseamna sa te „pretezi” la diferite „jocuri” sau „scene” aratand clar ca nu le iei in serios. Trebuie sa fii stapan pe tine, pentru a dezvolta aceste doua atitudini in acelasi timp. Fara umor nu poti fi un parinte adevarat.
Autor: Ileana Vasilescu
Acasa 
