"Azi simt lumina cum imi atinge chipul si tac. Ura s-a pierdut prin asternutul sifonat de ganduri. Alearga disperata printre cute... acelasi cantec ascultat de sute de ori. Uita de lume, de sentimente, de suflete pereche, de soapte la ureche.
Ma sperii atat de usor si ma intreb daca as fi fericita vazand pe altii speriati.
Am devenit peste noapte mama omida (nu scriu cu majuscule) si visez varinate pentru bac. Ce face stresul din om?!
Daca nu reusesc... nici nu ma gandesc. Dar daca reusesc... si mintea mea zboara spre culmile fericirii se tavaleste prin fulgi albi si viseaza.
Caut cuvinte. Simt totul atat de intens, atat de aproape, atat de nesigur. Mai naste-ma mama o data! Sau nu ma mai naste deloc!"
Miros de mancare gatita. Azi sunt la cura? Am uitat ca am 50 de kg si eu nici daca mananc o tona nu ma ingras. Uit . Stiu ca nu stiu nimic.
Nu pot sa mai fug. Am picioarele prinse intr-un cosmar si nu pot sa ma misc, nici sa tip- daca ma trezesc la realitate poate scap.
As vrea sa dau timpul inapoi se transforma in as vrea sa dau timpul inainte.
De ce nu ma intelegi? Tu nu ai vrut niciodata sa treci peste o zi mai repede? Nu ai vrut sa eviti un esec? Iarasi timpul... nu alimentele nocive ne omoara, nu oamenii omoara. CRIMINALUL ESTE TIMPUL.
Omorati-l! Loviti-l cu pietre in inima! Dar timpul are inima?
Soapte in intuneric. Trei dorinte am. Doar trei. Gasiti-mi pestisorul de aur!
Acasa 
