adoptat

nu este cazul meu,dar mi-ar place sa adopt un copil dar imi tot pun intrebarea ..cum o sa reactioneze cand ii voi spune de unde ii sunt radacinile...pup

eu cred ca nu ar trebui sa afle mai ales daca este adoptat de bebell....

nu stiu cum as reactiona,sincer....insa mai in gluma mai in serios,am avut o astfel de "experienta"....la 14 ani,am fost si am luat sange pt grupa sanguina....01...super....cand ma uit la buletinul parintilor,soc...mama A2 ,tata B4... eu a cui sunt????si vin lamuririle...."o pila" de-a mamei de la laborator a pus atunci parafa cu grupele de-aiurea....dupa o perioada au schimbat buletinele si am reusit sa vad ca sunt parintii mei naturali

eu am cunoscut 2 persoane pana acum adoptate si spuneau ca nu trebuie sa-ti zica nimeni ca-ti dai seama singura,nu neaparat dupa aspectul fizic sau ca cineva ,,binevoitor,,iti zice mai cu bataie sau direct la subiect!!!mai spuneau ca :atunci cand esti mica asimilezi altfel lucrurile:urasti ca te-a dat si zici ca nu vrei s-o vezi niciodata pe aceea femeie care ti-a dat viata...dar odata cu timpul...gandesti cu totul altfel...si-ti doresti din ce in ce mai mult sa o vezi macar o data ,sa poti vorbi cu ea si binenteles sa vezi daca mai ai frati si care nu cumva sa fie in aceeasi situatie cu tine.dar mai ziceau ca niciodata nu vor putea zice mama acelei persoane deoarece pentru ele mama este si va ramane cea care le-a crescut.
***eu cand eram mai mica mereu ma intrebam daca nu cumva sunt adoptata deoarece mama mereu cand faceam o boacana imi spunea: daca nu sunt cuminte ma v-a da la tigani cand v-or veni sa cersesca ...eu in mintea mea de copil inocent imi tot spuneam ,,cu siguranta sunt adoptata ,,si de aceea ma v-a da....asa ca int-o zi am intrebat-o ...iar mamy mi-a raspuns cu lacrimi in ochi ca ,,nu,, si ca ma iubeste ,,muuuult de tot,,...nu va pot descrie cat de mult a fost sa aud acele cuvinte...
****eu sunt de parere ca trebuie sa-i spui copilului de mic...dar sub o forma de poveste...in care el sa fie eroul principal...asa cu timpul v-a intelege cu totul altfel....asta este parerea mea^^pupici

mai fetelor, interesant subiect
* haideti sa va povestesc si eu ceva : eu mai am inca 2 surori, una mai mica si una mai mare
* cea mica are aceasi grupa de sange ca tata AB4, cea mare are aceasi grupa ca mama A2, EU am B3, de unde dragelor ????????? asa m-am intrebat si eu si apoi si pe ei, nu daca sunt infiata ci daca sunt siguri ca eu sunt fata lor, daca nu cumva m-au incurcat la nastere, la maternitate, nici culoarea parului nu seamana cu a surorilor mele.
* Am vrut sa repet testele pt grupa sanguina in clasa a 8 a si mi s-a spus ca daca voi avea vreodata nevoie de sange, cei de la spital imi vor face grupa pe loc, nu stiu cat o fi de adevarat , dar no...
* Asa ca eu sper ca sunt fata lor, ma iubesc si mi-au aratat-o asta, cand am avut nevoie de ajutor m-au ajutat si diferenta intre noi 3 nu au facut niciodata

eeee,daca tot mi-a adus aminte anca o faza cu schimbatul al maternitate sa va povestesc....mama mea isi dorea f mult un baiat,caci ele erau 5 surori....nastera mea a fost f grea...cu forcepsul...iar ea nu m-a vazut cam 3 zile,si in acest timp a "tratat"cu o alta mamica sa ma schimbe ...aia avea numai baieti,si dorea o fata....al meu tata isi dorea o fata caci ei erau 9 baieti ...e drept ca ii seman leit(Dumnezeu sa il ierte)..si a aflat ca are o fata...cand vine in vizita la mama,aceasta ii da "vestea"-avem un baiat...as...el spune"sa imi vii cu alt copil acasa,nus ce-ti fac...noi avem o fata"...bunn...a venit ziua cand ne-am "intalnit"(eu si mama mea)pt a ma alapta...instinctul matern-a vazut atunci ca eram cel mai frumos copil,si nu m-ar mai fi dat pt nimic in lume....

asa este...important este cine te creste ,dar totusi cred ca ramane o mica intrebare pt tot largul vietii,,oare de ce m-a dat,,eu cred ca odata si odata tot se afla...cat de bine ai ascunde
sincer...eu as prefera sa aflu de la parintii adoptivi decat de la altii,deoarece cu siguranta ei au foarte mare grija cand este momentul potrivit si cum sa n-e faca sa intelegem si sa asimilam aceasta situatie...

asa este. cel mai bine, dupa parerea mea este sa i se spuna copilului cand e deja mai mare si intelege. apoi e alegerea lui daca vrea sau nu sa stie de parintii biologici cine sunt si daca vrea sa ii cunoasca. si nu ar trebui sa il impiedice nimeni.