Se lasa incet seara, baita calda a avut efectul scontat, papica buna a umplut burtica, jucaria preferata isi reia locul in bratele micutului si ochisorii ageri incep sa fie vizitati de Mos Ene. Este timpul povestilor!
Cele mai frumoase povesti sunt cele din copilarie, citite de parinti sau bunici. Toti ne amintim cu drag de acele clipe de tandrete, in care ne-am transformat pe rand alaturi de cel care ne citea in printesa, Fat-Frumos, Alba ca Zapada, iezii neascultatori sau lupul cel rau. In general copii se ataseaza de o poveste pe care o cer la infinit. O invata pe de rost la un moment dat si daca cumva incerci sa schimbi vreun cuvant, te corecteaza cu o nota critica in glas.
Sa citesti copilului tau este cel mai bun lucru pe care il poti face! Intr-adevar s-au inventat masinarii sofisticate, care sa ne inlocuiasca munca si efortul. Dar nici un casetofon, DVD, calculator nu poate inlocui legatura sufleteasca care se creeaza in momentele de confidentialitate dintre tine, copilul tau si eroii povestilor. Nu aveti bani sa cumparati cartile frumoase dar scumpe din librarii? Nu aveti timp si rabdare? Scuze iluzorii! Aveti imaginatie, inventati povesti. 30 de minute seara gaseste orice parinte oricat de obosit ar fi sau oricat de multa munca ar avea de terminat. Va garantez ca merita.
Cititul povestilor, in afara de legatura stransa si deosebita, la ceas de taina, ajuta enorm si la dezvoltarea psihica a copilului. Limbajul evolueaza, gandirea se dezvolta, logica face progrese. Pe plan afectiv, copilul experimenteaza emotii noi, pentru ca el traieste intens de fiecare data evenimentele din povesti.
Nu exista copil sa nu-i placa povestile. Daca intr-adevar acesta da semne de plictiseala, poate ca cititorul nu interpreteaza destul de atractiv personajele, poate ca micutul simnte ca parintele nu are starea de spirit necesara si o face din obligatie. Dupa varsta de 1 an si jumatate, copilul intelege povestiri cu 2-3 personaje, nu mai lungi de 30-35 de propozitii. Dupa varsta de 2 ani, 2 ani si jumatate poate intelege povesti cu 3-5 personaje plasate in contexte familiare si nu mai lungi de 50 de propozitii.
Contextul familiar al povestilor se refera la activitati si locuri pe care copilul deja le cunoaste din realitate. Capra cu trei iezi sta intr-o casuta, piticii au patuturi, farfurioare mititele, Scufita Rosie se duce la bunica prin padure. Povestile trebuie deci sa contina notiuni deja cunoscute.
Dupa 2 ani si jumatate, 3 ani, copilul incepe sa povesteasca sau sa reproduca exact povestile. Uneori suntem uimiti de fidelitatea cu care le reproduc. Altii, incep sa plaseze evenimentele din povesti in fanteziile sale. Astfel va povesti cum lupul cel rau statea ascuns aseara dupa fotoliul din sufragerie si astepta ca el sa nu faca baie ca sa-l manace, sau ca i-a vazut el pe piticii din Alba ca Zapada coborand pe scara blocului. Este pura fantezie si nu are de ce sa ingrijoreze pe parinti. Oricum, daca nu este reprodusa cuvant cu cuvant povestea va fi spusa de copil in 4-5 propozitii scurte in care va condensa toata actiunea: "Scufita Rosie a fost trimisa de mama la bunica cu mancare. Da' lupul a ajuns primul la bunica, a pacalit-o si asteptat-o pe fetita si a mancat-o si pe ea. Dupa aia a venit vanatorul si le-a scos din burta."
Urmeaza apoi varsta celor mai delicioase intrebari: "nu l-a durut pe lup cand i-a taiat vanatorul burta?", "dar eu am voie sa mananc mar rosu ca Alba ca Zapada?"...
Nimic pe lumea asta nu poate inlocui prezenta fizica a parintelui. Iar comoditatea oferita de tehnologia ultramoderna nu inlocuieste cu nimic caldura prezentei si apropierii parintesti.
Acasa 
