ARICIUL NEGLIJENT
Ariciul nimeri odată în livada unui gospodar şi îi plăcu atât de mult să privească merele parfumate, mari, aurii pe o parte şi roşii ca rubinul pe cealaltă, încât se hotărî să ducă unul, pe cel mai frumos, cu sine, să-şi împodobească culcuşul.
Într-adevăr, se simţi atât de bine acasă în prezenţa misteriosului fruct, încât la lăsarea serii nu se mai îndura să adoarmă. În cele din urmă, botul lui subţire, alungit, împodobit cu mustăţi, îi căzu între frunze şi ariciul trase un pui de somn, plin de vise din cele mai liniştitoare.
În timpul somnului, însă se răsuci de câteva ori, în aşa fel, încât mărul i se înfipse zdravăn în ţepii de pe spinare. Când se trezi în zori, ia obiectul îndrăgit... de unde nu-i! Îl căută cu sârg toată ziua; nu-l găsi nicăieri.
Spre seară, îi făcu o vizită celui mai apropiat prieten al său. Acesta, cum îl văzu, îl întrebă de ce arată atât de abătut.
- Aveam un măr mare, frumos, cum n-am mai văzut niciodată, răspunse eroul nostru. Îmi împodobisem casa cu el. Dar se vede treaba că azi-noapte m-au călcat hoţii.
- Aşa?! răspunse cu mirare prietenul său. Dar în spinare ce duci?
Şi adăugă: Prea uşor îi învinuim pe alţii pentru... neglijenţa noastră!
CĂMILA ŞI GIRAFA
Cămila şi girafa erau într-o continuă sfadă:
- Ce urâtă eşti, gheboşato! îi spunea girafa suratei sale.
Iar cămila îi răspundea cu dispreţ:
- Cine a mai văzut un gât până la cer ca al tău?
Dar într-o zi, savana arse şi focul le împinse pe amândouă în pustiu. În fuga mare, abia apucaseră să ia niscaiva merinde şi puţină apă.
Pe drum, sub soarele arzător, cămila spuse:
- Surioară, păstrează toate merindele pentru tine.
Cocoaşa mea mă va hrăni până la prima oază.
Iar la oază, girafa îşi întinse gâtul şi culese, din vârfurile celor câţiva palmieri ai locului, suficiente frunze ca să se sature şi cămila, care era prea scundă pentru a-şi culege singură hrana.
Nu-şi mai spuseră niciun cuvânt urât, după aceea, niciodată.
Maimuţa nepricepută
O maimuţă tânără căpătă de la cineva o nucă. Nu mai văzuse nuci până atunci, dar auzise că sunt foarte bune. De aceea, o duse la gură şi muşcă zdravăn din ea. Nuca nu se sparse, dar dinţii maimuţei începură să doară grozav. Înciudată, maimuţa cea tânără aruncă fructul cât colo.
- Ce glume proaste fac cei mari când laudă nucile! spuse ea.
O altă maimuţă, mai în vârstă, văzu totul. Ridică nuca, o lovi cu o piatră şi îi desfăcu miezul, pe care îl consumă cu o vădită plăcere.
Apoi îi spuse celei tinere:
- Dacă nu ştii să gândeşti cu mintea ta, poţi cel puţin să le ceri sfatul celor mai mari decât tine.
Acasa 
