Ne-am gandit oare noi femeile (fetele) cate prejudecati avem in privinta barbatilor, cat de mult ne place, adesea, sa transformam firestile lor calitati si defecte, obisnuitele lor atitudini - intr-o vinovatie? Daca barbatii sunt mitocani, ne jignesc - "Ei" sunt de vina; daca ne impresioneaza prin buna lor crestere, este evident meritul lor; daca suferim pentru indiferenta unuia -"El" e de vina; daca el sufera pentru ca noi suntem insensibile tot vina lui este, ca ne-a dat prea multa atentie.....
NOI mereu NEVINOVATE!-..noi nu purtam nici o vina, nici cand le starnim simpatia, nici cand le devenim antipatice, nici cand ne iubesc, nici cand nu ne iubesc, nici cand sunt obraznici si prost crescuti...Unde ne regasim si pe noi in aceste relatii?
De obicei, vinovat este numai barbatul si de foarte putine ori noi ne intrebam: " DAR OARE EU CU CE AM GRESIT?�
Dar in prietenii, in relatii, sa recunoastem ca nu numai "EL" are vina, pentru ca daca acceptam ca prietenia si dragostea sunt o relatie, atunci nu se poate ca noi sa nu avem aceeasi raspundere ca si ei.
Noi ii dorim curtenitori si binecrescuti, ei vor sa fim si noi insine binecrescute si receptive la gesturi frumoase. Ii dorim corecti si respectuosi dar degeaba daca prin felul nostru de a fi ii determinam sa fie obraznici, grosolani....
Idealul nostru despre ei nu este deloc mai frumos decat idealul lor despre noi.
Am incercat aici o autocritica nu stiu daca mi-a reusit:)- dar traim intr-o epoca in care lucrurile se spun pe fata in toate, de ce ne-am feri tocmai in prietenie, in dragoste, sa spunem adevarului pe nume..? Cu toate astea, spre deosebire de altele, sentimentele nu se pun la tava, ele au o lege a lor, sunt mai delicate si de multe ori un gest, o privire, un amanunt care pare intamplator, ascunde mult mai multa sinceritate si sentiment decat o mie de vorbe. De vorbe cred ca suntem toti satui... asa ca fetelor aveti grija!:)))
Acasa 
