Salata verde este un aliment care nu trebuie sa lipseasca de la nici o masa. Este usoara, nu este bogata in calorii si in plus se gaseste tot tompul anului in piete sau supermarketuri.
Salata verde este originara din Egipt, fiind cultivata in urma cu cateva mii ani. Servita la mesele regilor persani pe platouri intinse alaturi de delicatese culinare, salata verde era in trecut un aliment consumat de capetele incoronate. In timp insa, culturile de salata verde s-au extins in China, Grecia sau Statele Unite ale Americii, diversificandu-se totodata si soiurile.
Cu siguranta in supermarketuri ai vazut mai multe tipuri de salata verde de la cea cu frunze late de un verde intens pana la cea verde praz cu frunze crete. Iata cateva dintre cele mai apreciate soiuri de salata verde:
* Iceberg – este o salata foarte populara in Statele Unite ale Americii, denumirea venind de la modul in care a fost adus acest tip de salata in SUA (in vagoane de tren acoperite cu gheata). Are un aspect dens iar textura este crocanta.
* Roquette – este un tip de salata cu frunze mici si cu un gust iute.
* Romaine – este ingredientul cheie in salata Caesar si este un tip de salata originara din Italia.
salata2.jpgCare sunt beneficiile salatei verzi:
* Frunzele de salata contin saruri minerale printre care se numara magneziu, zinc, fosfor, iod, arsenic etc alaturi de vitaminele A,B,C,D si E.
* Salata verde este recomandata pentru persoanele care sufera de constipatie, avand rolul de a curata intestinele si de a facilita procesul metabolic.
* De asemenea salata verde este recomandata si in cazurile de hepatita sau dichinezie biliara, dat fiind ca are rolul de drenare a ficatului si de stimulare a activitatii sale.
* Salata verde reduce colesterolul, fluidifica sangele si scade nivelul glicemiei. De aceea este un aliment ce trebuie consumat de bolnavii de diabet precum si de persoanele care sufera cu probleme circulatorii sau arteroscleroza.
* Gratie continutului bogat in minerale si vitamine salata verde este un aliment excelent in combaterea anorexiei si in sporirea nivelului de concentrare.