Povestea noastra!!

Rezumarea primului mesaj :

mamici haideti sa povestim despre viata noastra,trairi,dezamagiri,bucurii,etc

Desi tind sa le dau dreptate fratilor tai cu parerea lor din trecut,iti dau si tie pentru ca ti-ai ascultat inima dar vreau sa-ti spun tot din povestea mea ca eu am terminat liceul la 22 de ani pentru ca la 17 ani mama m-a trimis la munca ca sa aduc bani in casa si nu m-am mai dus la scoala;liceul l-am facut ducandu-ma la serviciu si la facultate tot muncind m-am dus.Cat despre varsta sotului tau.......eu cred ca indiferent de etate toti barbatii sunt niste copii mai mari(fizic)

gina asta e depinde femeile se maturizeaza mai repde insa barbati tot copii raman pana la o anumita varsta

La care varsta Ana?Pana nu se lovesc de probleme si sunt nevoiti sa le rezolve singuri(nu mama,nu sotia sau alte persoane)nu pot parasi varsta copilariei

varsta asta nu o stiu :rassd:

da ana frumoasa poveste las ca se maturizeaza si fanica pina la urma

eu am inceput relatia cu sotul meu la 21 de ani ai mei,eram la sat si ne cunosteam dar doar ne salutam,am fost la o nunta si atunci ni s-a pus pata,apoi ne-am vazut la nunta surorii ei,apoi el a inceput sa ma sune,a tre sa spun ca eu eram la timisoara si el la orsova la 250 km distanta si 2 ani am stat asa ,venea el la mine si statea in we sau mergeam eu la el

frumos dia departe erati unul de celalalt dar acum sunteti impreuna

da as e

Dia,daca stau bine si citesc,povestile noastre erau iesite din comun acum cativa zeci de ani;acum imi dau seama ca a ta este deosebita pentru ca este fluenta,fara prea mari impedimente si cred ca multe dintre noi ne-am dori o astfel de poveste cursiva

da ginuta ne-am dori dar destinul nu ti-l poti sti care va fi

Dar il poti influenta: cum iti asterni,asa dormi.Eu cred cu tarie ca-ti poti modifica destinul pt ca Dumnezeu iti da dar nu-ti baga si-n traista!

asa e gina cu siguranta,da pot spune ca am avut noroc pt ca intr-=un oras mare ca timisoara n-am gasit baiat si am ajuns la orsova ,noi ne vedeam f rar deci putea sa fie o greseala aceasta casat ,puteam sa nu ne potrivim,sau cine stie ce defecte sa descopar la el,pt ca 2 zile cat il vedeam putea fi cel mai bun prieten al meu iar apoi sa ma insel,dar uite ca n-a fost asa si totul este in regula

Cred ca a tinut de soarta pt ca si eu sunt din Bucuresti si sotul dintr-un sat de pe langa Targoviste;acum suntem mutati in oras.Povestea mea e ca eu am lasat pe cineva pentru sotul meu(tot cautand perfectiunea)si mi-am dat seama ca am pierdut trenul in care trebuia sa ma urc.Imi doresc ca timpul sa sedimenteze casnicia noastra si sa nu mai am regrete peste ani.Poate privesc si din prisma banilor pe care nu-i mai acum si a firii calme a celuilalt;gresesc facand comparatii dar poate tocmai necazurile astea poa'sa ne apropie.Cum iti asterni,asa dormi

las ca poate va iesi soarele si pe strada ta

Va iesi pt ca eu cred ca depinde de mine cum va decurge casnicia noastra;barbatul o fi capul dar tot dupa gat se suceste!

asa e bravo tre sa fi optimista

pai e obligatoriu sa fim optimiste

Am citit si eu acum povestile voastre . A mea e c-am asa: am ramas singura de la 20 de ani (unicul copil, infiat , a unei familii modeste cu tata alcoolic, mama luptatoare). Degeaba incerca sa imi ofere totul , nu prea erau bani , dar pierderea ei a fost ce-a mai groaznica posibila. Eram la colegiu pe atunci. L-am cunoscut pe sotul meu la 4 luni dupa moartea mamei. Afost sprijinul meu, raza mea de soare. Am mai avut si alti prieteni inainte, dar nu ca el. , stiti voi, care sa te emotioneze. Tatal a murit dupa un an jumate. Am terminat colegiul, am terminat facultatea, m-am angajat, dar de maritat, am facut-o abia la 28 de ani, dupa 2 ani a venit si mult asteptata IOANA. Cu socrii nu prea ma inteleg, mai am o matusa cu 100 de toane din partea mea (singura ruda de altfel) pe care trebuie s-o suport. Avantajul meu a fost apartamentul ramas mostenire de la ai mei, unde stam si in prezent. Sunt multe chestiuni care nu imi convin la sotul meu acum. Dar ce sa fac? Nu se maturizeaza deloc ,vorba ginutei, si le lasa pe toate in spinarea mea. Sa vedem cat mai rezist. si dupa 14 ani de cand suntem impreuna , inca incerc sa i-au o decizie. Nu ma bate, nu bea, dar e lenes. In casa ma ajuta cu treaba , dar orice decizie iau e de acord, apoi imi reproseaza, si ma enerveaza rau. oricum sunt o pers puternica si cerebrala, am trecut prin multe , acum cea mai mare bucurie e ioana. vom vedea.

interesanta poveste ai avut cao2011 trebuie sa acepti asa cum e e tatal fetitei tale si al meu e puturos de numa dar ce sa fac asta e soarta de nu ar fi existat lucru cred ca era cel mai fericit om sa auim de bine cao2011 pupici ioanei

buna poveste noastra a fost urmatoarea ma-m cunoscut cu sotul meu cand lucram la restaurantul lui parinti mei nu aveau nici o impatriva cu sotul meu i era foarte drag sotul meu e un om respectos ma bucur ca am avut sansa de al intalni dupa un an ne-am casatorit nunta mare si ospat era asa de frumos fiind singura la parinti ,parinti imi ofereau caldurea parinteasca ma-u ajutat si financiar si sufleteste ca doar sunt fata lor asa a fost povestea mea

ce fericita trebuie sa fii, andreiutza. mersi de pupici, si voua. Da, Admin, tocmai de aceea inca nu m-am despartit de el. Problema in prezent este ca e somer, mai are 2 luni, si nici gand de angajare : de asta spun eu. Ca noroc ca am eu serviciu, ca sa putem creste copilul. Iar el asteapta, chiar daca sta acasa, sa vin sa ii incalzesc mancarea!!!!!!!! .,de ex. Din cauza asta iti spun, ca nu stiu cat mai rezist. Si dupa ora 5 imi i-au copilul in primire, il scot la plimbare, etc., iar el sta la calculator sau la tv!!!!!!!! Intre timp ioana e la cresa, pana la 4,30 cand se duce el, intr-adevar sa o ia.

wwwwwooooowwwwww fetelor dragi ce povesti de viata care mai de care !!!!!!
Sa stiti ca eu am fost toata viata o visatoare dar de ceva vreme am inceput sa "pricep" in sfarsit ca in viata sunt asa de putine visele ce se implinesc si ca de foarte putine ori "viata e roz"
Nu stiu daca povestea mea e una trista sau una fericita,ca eu ma simt cam "intre"
In urma cu trei ani am cunoscut pe internet un barbat foarte "aratos",egiptean, care era foarte "priceput la vorbe" si de care m-am indragostit.dar dupa cateva luni mi-a marturisit ca el e insurat .Nu stiu cum dupa toata dezamagirea si toata suferinta mi s-a pus mie pata ca oricum eu vreau sa ma marit cu un egiptean (o greseala enormaaaaaaa) dar cum se zice 'da-i Doamne mintea romanului cea de pe urma) ,si uite asa am inceput sa caut si am inceput sa vorbesc,tot pe net , cu un alt egiptean ,actualul meu sot . La inceput a fost foarte bine,a fost frumos, un barbat atat de respectuos,calm,vorbea atat de intelept si avea o gandire foarte "sanatoasa" ,lucruri care m-au facut sa ajung sa tin la el , si am inceput sa avem o relatie,a urmat si o intalnire ,am stat impreuna o luna,dupa care el a zis ca el ma iubeste si daca si eu simt la fel si sunt de acord el ar vrea sa ne casatorim. Eu eram foarte multumita de relatia noastra,lucrurile mergeau foarte bine,i-am cunoscut si familia,si m-au placut foarte mult deci am fost de acord si dupa aproximativ 3 luni ne-am casatorit . Aaaa inca un detaliu,in acest timp am decis sa ma convertesc la islam,el fiind musulman (nu mi s-a cerut sa fac acest lucru ,eu am decis,la momentul acela mi s-a parut ca o sa-mi fie mai bine asa,traind printre ei ,sa fiu si eu) .
Pana acum am avut o casnicie normala,cu bune si rele,dar au fost si momente fericite,avem si o fetita impreuna ,pe care o adoram,dar de ceva timp lucrurile au inceput sa se schimbe,am inceput sa ne certam tot mai des,nu stiu care e baiul,poate sunt eu de vina, ca nu prea imi place genul asta de viata,si ma leg de tot felul de nimicuri(ca de exemplu faptul ca nu ma lasa sa fumez) ca sa fiu tot mai nemultumita.Vina lui e ca vrea sa fiu ceva ce eu nu sunt ,banuiesc ca vreun fel de "sfanta" dar eu sunt asa departe de a fi asa, inca mai am "nebunii" in creier ,inca vreau sa-mi traiesc viata,bineinteles in limitele in care imi permite statutul de femeie casatorita si cu copil mic,dar el e asa de restrictiv, si cam de aici pleaca toate neintelegerile. Recunosc ca imi cam pare rau pentru ce am facut,in special ca sunt si departe de casa si ma simt aici ca intr-o cusca ,dar acum e cam traziu pentru orice schimbare ,deorece e un copil la mijloc care nu merita sa traiasca intr-o familie separata din cauza ca mama ei nu s-a gandit de doua ori inainte de a lua deciziile in viata , si nici fata de sotul meu nu ar fi drept ,in special ca o adora pe fetita si e un tata deosebit .
.....deci tot ce-mi ramane de facut e sa-mi bag eu mintile in cap , si sa incerc sa fiu multumita cu ceea ce am ales.
Asta e povestea mea, si mai vreau sa spun ca sunt foarte bucuroasa ca am intrat pe acest forum , pentru ca citindu-va povestile am simtit ca sunteti toate niste femei foarte deschise , pot chiar spune ca v-am simtit prietene si mare am nevoie de astfel de persoane prin preajma,chiar daca e prin intermediul calculatorului dar mai stam la o poveste, ca si cand am sta toate la o cafea

pupici la ingerasi ,la super mamici si la burtici dak e cazul : :cofinim: :

felicitari administratorilor pentru forum , e super frumos, sunt si foarte multe informatii foarte utileeee si multumesc tuturor membrilor care fac acest forum sa te simti "ca intre prieteni "
:SSSS:

voi relata si eu mai pe scurt povestea mea....in urma cu cativa ani(sa fie vreo 6)navigam pe un site,la intamplare,si ma uitam la poze(la barbati) ,am vazut poza actualului sot,si mi-a placut...eram la servici,si fara sa vreau mi-am facut cont pe acel site....mi-a atras atentia la profilul lui,chiar daca era din iasi, loc de intalnire era pe la mama... nus pe unde o alta locatie decat iasi...eu curioasa din fire,ii scriu si il intreb dc a scris asa..si uite asa a inceput povestea noastra...am comunicat pe mess,o buna perioada,apoi telefonic,iar in cele din urma ne-am intalnit.....dupa vreo 3-4 luni (din cauza distantei) ..aveam eu principiile mele (prostesti) a inceput "naveta" lui saptamanala la mine,timp de 5-6 luni,iar mai apoi ne-am decis sa ne unim destinele..intre timp ,am mai realizat ceva ,tot pe net ne-am gasit nasii,care culmea tot din iasi sunt...si uite asa se inchide cercul..si am ajuns acum sa fim impreuna super fericiti,cu doua fete minunate,chiar daca cea mare nu-i a lui,o respecta f mult (asta conteaza ,inainte de a o iubi ca si parinte),el fiind tata a doi baieti...diferenta de varsta dintre noi e de 11 ani,asa ca ma simt protejata,alintata ca si cum as fi o a treia fata...saracul de el,e in minoritate :yess: ...mai greu e cu soacramea,care fiind cea de-a patra" fata",si-a cam pierdut din loc...ata ete... pupici

frumoase povesti fetelor
laura ne bucuram ca ti-ai decshis sufletul si ai putut sa ne spui povestea ta
noi suntem aici toate prietene si oricand ai ceva pe suflet e cineva sa te asculte